Ieri la ora 17:42, lucrătorii Secţiei de poliţie nr. 7 Mălini au fost sesizaţi de Serviciul de Ambulanță Suceava cu privire la faptul că o persoană a făcut stop cardio-respirator într-o livadă la Rădășeni.
La faţa locului s-a deplasat patrula din cadrul SPR 7 Mălini, însoțită de un tehnician criminalist din cadrul Poliției Fălticeni, care au constatat că Vasile Ș. din Bogdănești lucra cu ziua la livada de mere a lui Cristi C., de pe raza comunei Rădășeni.
Vasile Ș. era cunoscut cu afecțiuni cardiace și ale ficatului, fiind consumator de băuturi alcoolice.
În timp ce Vasile Ș. strângea mere, la un moment dat i s-a făcut rău și a căzut la pământ, fapt pentru care familia celui în cauză a solicitat un echipaj de ambulanță, care, atunci când a ajuns, a constatat decesul.
S-a procedat la examinarea cadavrului și nu au fost constatate urme de violență, iar din verificările preliminare a rezultat că nu a fost victima unei infracţiuni.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Fălticeni în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzelor decesului.
SORIN NICA



































