Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112, la data de 16 august 2026, în jurul orei 12:54, despre producerea unui accident rutier soldat cu victime în localitatea Roșiori, comuna Forăști.
O echipă operativă din cadrul Compartimentului Rutier s-a deplasat la fața locului și a stabilit că accidentul s-a produs în jurul orei 12:50, pe DC 12 E.
Potrivit primelor cercetări, Florin M., în vârstă de 40 de ani, din orașul Liteni, conducea un autoturism Volkswagen dinspre Mănăstirea Sf. Mina către DN2 E85. Într-o curbă la dreapta, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism Renault, condus regulamentar din sens opus de Nicolae P., de 37 de ani, din Vama.
În urma impactului au fost rănite două persoane aflate în Volkswagen și o persoană din Renault.
Este vorba despre Elena M., de 13 ani, și Raluca M., de 4 ani, ambele din Liteni, care se aflau pe bancheta din spate a Volkswagenului, precum și despre Mirela Ș., de 25 de ani, din Forăști, pasageră în Renault.
Cele trei victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații și îngrijiri medicale.
În urma examinării medicale, Mirela Ș. a fost diagnosticată cu TCC ușor, iar Elena M. cu TCC și plagă contuză frontală stânga. În cazul Ralucăi M. a fost consemnat un atac de panică, fără vătămări corporale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că accidentul s-ar fi produs din culpa conducătorului autoturismului Volkswagen.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de articolul 196, alineatele 2, 3 și 4 din Codul penal.
IOAN POPESCU





































