Un accident rutier produs pe unul dintre cele mai circulate drumuri din Moldova s-a soldat cu rănirea unei femei de 31 de ani. Autoturismul în care se afla aceasta a lovit un stâlp, iar victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un autoturism a fost implicat într-un accident rutier pe raza localității Drăgușeni, pe E85/DN2, după ce a intrat în coliziune cu un stâlp.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 11:00, iar la intervenție a fost alocat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Cadrele medicale au identificat o femeie în vârstă de 31 de ani, care era stabilă, însă prezenta o leziune la nivelul membrului superior stâng. În urma evaluării medicale, diagnosticul inițial a indicat o fractură de antebraț stâng.
Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni, unde urma să primească îngrijirile medicale necesare.
Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite în urma cercetărilor efectuate de polițiști.
IOAN POPESCU



































