Un accident rutier s-a produs în localitatea Cumpărătura, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod. În urma impactului, șoferul, un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost rănit.
Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, fiind solicitați și paramedicii Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care au intervenit cu un echipaj cu medic.
La sosirea salvatorilor, tânărul era semiconștient. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind ulterior stabilizat și transportat la UPU Suceava pentru investigații suplimentare.
În cauză urmează să fie stabilite împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

IOAN POPESCU



































