Duminică, 7 iunie 2026, în jurul orei 22:35, Poliţia Fălticeni a fost sesizată printr-un apel la 112 cu privire la faptul că pe strada Obor din localitate a avut loc un accident rutier între două autoturisme, soldat cu pagube materiale, și unul dintre șoferi este sub băuturilor alcoolice.
Echipajul deplasat la fața locului i-a identificat pe conducătorii autoturismelor implicate în evenimentul rutier și a stabilit că pe data de 7 iunie, în jurul orelor 22:00, Daniel P. conducea un autoturism AUDI pe strada Armatei, nu s-a asigurat la schimbarea benzii și a acroșat autovehiculul Volkswagen Passat condus regulamentar de Andrei R..
Din fericire, nu au existat victime în urma coliziunii.
Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilometru Andrei R.., rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În schimb, Daniel P. a refuzat testarea cu aparatul. Ulterior, polițiștii l-au dus pe șofer la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și unde acesta a refuzat să să i se recolteze probele de sânge.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
IOAN POPESCU






































