Vineri, 6 decembrie 2024, la ora 13:12, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a fost sesizat prin112 despre faptul că pe raza localității Boroaia, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, care a efectuat cercetarea la fața locului și a constatat că la data de 6 decembrie 2024, în jurul orei 13:10, un bărbat, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Boroaia, comuna Boroaia, pe relația Târgu Neamț către Fântâna Mare, a pierdut controlul asupra direcției de mers din cauza vitezei, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă către partea stângă privind direcția lui de deplasare, intrând în coliziune cu un gard. În urma producerii accidentului a rezultat autoaccidentarea conducătorului auto și a pasagerei dreapta față.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.