O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a efectuat marți o misiune umanitară pentru transportul unui pacient cu arsuri grave de la Spitalul Județean Suceava către un centru medical specializat din Regatul Belgiei.

Pacientul, în vârstă de 59 de ani, a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, după ce a suferit arsuri de gradul IIB-III pe aproximativ 52% din suprafața corporală în urma unui incendiu. Din cauza gravității leziunilor, medicii au decis transferul într-o clinică specializată din orașul Liege.

Aeronava militară, configurată pentru evacuări medicale, a decolat de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni și a aterizat pe Aeroportul Internațional Suceava. Pacientul a fost transportat până la aeronavă cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă a Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.
Pe timpul zborului spre Belgia, pacientul este monitorizat permanent de un medic și un asistent din cadrul UPU-SMURD București, alături de personal medical militar.
Misiunea a fost organizată prin colaborarea dintre Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale, fiind una dintre intervențiile aeromedicale complexe destinate pacienților cu arsuri severe.
IOAN POPESCU



































