Anchetă în continuare în cazul crimei produse în apropierea clubului Wyky din Fălticeni. David Teleașă, în vârstă de 15 ani, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce procurorii au stabilit că acesta ar fi fost cel care a declanșat conflictul.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în dimineața zilei de 27 septembrie, în jurul orei 04.30, adolescentul i-ar fi aplicat lui Andrei Bonyai, de 27 de ani, o lovitură cu pumnul în față, în apropierea intrării în clubul Wyky.
Bonyai a fost ajutat să se ridice de Dumitru-Beniamin Bîgu, 25 de ani, iar cei doi s-au îndreptat către parcarea laterală a clubului. Procurorii susțin că au fost urmăriți de Teleașă și de ceilalți doi inculpați, Ionuț Cosmin Ciobanu și Sabin Stegari, ambii de 17 ani.
Cei trei i-ar fi ajuns din urmă și le-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. Bîgu a murit la scurt timp, la fața locului. Necropsia a stabilit că moartea a fost violentă și că leziunile cerebrale au legătură directă cu decesul.
Ciobanu și Stegari au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pe 28 septembrie. La 1 octombrie, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui David Teleașă, al treilea inculpat din dosar.
Cei trei minori sunt cercetați pentru omor, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă, iar procurorii urmează să stabilească toate împrejurările agresiunii și răspunderea penală a fiecăruia.
IOAN POPESCU






































