Azi, conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a sfințit la mănăstirea din satul Cămârzani – comuna Vadu Moldovei un parc tehnic format din 6 hale care găzduiesc, între altele, tipografia eparhiei, atelierul de lumânări și depozitele de colportaj.
Investiția s-a desfășurat pe parcursul a aproape 2 ani, lucrarea fiind executată de S.C. Prestarea S.R.L. la o valoare trecută sub tăcere de arhiepiscopie.
La evenimentul festiv au participat arhiepiscopul Calinic și adjunctul său, episcopul vicar Damaschin Dorneanul, “alături de un numeros sobor de slujitori din care au făcut parte exarhi, consilieri eparhiali și protoierei, membrii Permanenței Consiliului Eparhial, angajați ai Centrului Eparhial Suceava, stareți și starețe ale mănăstirilor bucovinene, dar și cei care s-au implicat activ în inițierea și implementarea proiectului”.
Având în vedere importanța întâlnirii, Calinic a oferit “susținătorilor lucrării Bisericii” distincții de vrednicie, adică Ordinul mitropolitan „Crucea Moldavă” arhim. Paraschiv Dabija, pr. Constantin Blaga, pr. Viorel Ilișoi, pr. Adrian Popa și stavroforei Maria Deac, iar Constantin Nechifor a primit Ordinul „Crucea Bucovinei” pentru mireni.
Pentru a nu se lăsa mai prejos, Damaschin Dorneanul a oferit “mai multe distincții de vrednicie ale Arhiepiscopiei unor ostenitori și binefăcători, Ordinele eparhiale „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” și „Crucea Bucovinei”, fără a se preciza cui anume.