Cândva, pe o terasă, într-un meniu frumos colorat, am descoperit referinţele către un vin… Nu am urmat instinctul unui oenolog, ci pe cel al unui căutător de artă. Privirea mi-au fugit către etichete. Erau reproduse în acel meniu. Iar ochiul meu a recunoscut imediat o reprezentare antropomorfă de inspiraţie arcimboldiană. Aproape că nu mai conta vinul… Dar etichetele – căci erau trei – m-au fixat adânc pentru că a trezit în mine uimirea de a regăsi într-un loc, în care arta plastică e doar de decor, un produs în care această artă a devenit motorul unuei idei, o firmă, un concept… Nu am putut afla atunci cine este autorul etichetelor, dar am reţinut o marcă cu iz regal, „Regno” de la Recaş. A apărut aşa, din senin, o nouă temă pe care mi-a stârnit obligaţia de a o cerceta…
În cele din urmă am aflat şi autorul lor.
Vali Irina Ciobanu[1] este artist vizual profesionist și membru al UAPR București, specializată în pictură. Și-a început parcursul artistic la 15 ani în studioul pictorului Dan Botezan. După ce s-a format în pictura de icoane și restaurare, s-a dedicat picturii de șevalet, dezvoltând o tehnică unică de pictură pe piele, inspirată de o rețetă renascentistă, descoperită în paginile volumului „La Bella Principessa” de Martin Kemp și Pascal Cotte[2]. Lucrările sale au fost expuse în locuri prestigioase, inclusiv la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București, Expo 2020 Dubai și în cadrul celei de-a 58-a ediții a Bienalei de la Veneția. A expus, de asemenea, în SUA, Canada, Italia, Franța, Coreea de Sud și Taiwan. Lucrările sale fac parte din colecțiile permanente ale Muzeului de Artă din Coreea de Sud, Muzeului de Artă din Oltenița și Muzeului Octavian Moșescu din Râmnicu Sărat. Este creatoarea etichetelor pentru La Fântâna, Sestina și Regno Recaș, a ilustrat cărți și a pictat picturi murale pentru Centrul de Studii Japoneze de la ASE. Din 2018, coordonează cursuri de pictură la Centrul Cultural Mihai Eminescu din București.
Între artă plastică şi artă culinară, se conjugă şi arta degurtării vinului, ce pentru un gurmand rafinat devin un tot unitar. Gusturile se completează. Nu se exclud. Iar un vin bun are menirea de a împlini calitatea unei mâncări. Completează gustul, ajută digestia, dă satisfacţie. Vinurile Regno-Recaş nu sunt o excepţie de la regulă, dar formează o excepţie prin modul de promovare. Ideea de a folosi câte o reprezentare antropomorfă după modelul Giuseppe Arcimboldo, pare a deschide consumatorului apetitul pentru explorarea de gusturi. Ele sunt cumva predefinite prin reprezentarea antropomorfă de pe etichetă. Portretul feminin canalizează alegerea. Nu sunt neapărat dedicate femeilor, aşa cum se pot desluşi de pe sticlele cu vin alb ori rozé, ci mai degrabă o sugestie de fineţe şi rafinament în gust. Aşa poate fi interpretat şi portretul androgin de pe sticlele de vin roşu. În orice caz, elementele ce se juxtapun în formarea portretului sunt sugestii de gust, de arome perceptibile de papilele unui oenolog experimentat, dar care se lasă uşor identificate şi de cele ale unui consumator obişnuit, iubitor de vin de calitate.
În limba latină, „Regno” înseamnă „împărăți”e sau „regat”. Această gamă de vinuri premium își dezvăluie complexitatea prin mesajul indirect al etichetelor (inspirate de pictorul român Vali Irina Ciobanu din tehnica pictorului renascentist Giuseppe Arcimboldo), ce exprimă personalitatea aromatică a soiurilor ce o compun[3]. Potretele albe, feminine, speculează registrul floral, citric şi vegetal caracteristic vinurilor albe seci. Cel roze, tot feminin, ilustrează prospeţimea fructelor roşii şi a florilor caracteristice acestui tip de vin, iar cele roşii, androgine, se remarcă printr-o compoziţie mândră şi incitantă, alcatuită din fructe roşii şi negre, condimente şi struguri negri[4].
Dacă această abordare plastică aplicată pe domeniul viticol are un efect iluzoriu, nu pot să mă pronunţ dacă el se datorează unui efect bahic, aşa cum elegant ne-ar fi indus acest gând Didier Albo prin lucrările sale, dar are puterea de a sugera un bun gust, indiferent dacă privim doar strict din punct de vedere artistic, dar în egală măsură şi dacă l-am privi din prisma unui oenolog experimentat. Prin această abordare plastică, Vali Irina Ciobanu crează o conexiune interesantă între iluzie ca artă, ca sugestie plastică, precum şi ca efect bahic conjugat între gust, poezie şi vis. Personal, privesc această realizare dincolo de coordonatele unui concept de marketing, – deşi probabil că el a fost prioritar – ci ca o extindere a artei plastice dincolo de zidurile unei expoziţii de artă, o compunere reuşită între arta vizuală şi gastronomie. Prin acest concept, Vali a coborât arta plastică pe masă.
GABRIEL TODICĂ
Surse foto: internet
[1] https://www.mobu.art/projects-2025/vali-irina-ciobanu
[2] https://emiliachebac.com/interviu-cu-vali-irina-ciobanu-hai-sa-nu-le-mai-retezam-aripile/
[3] https://cramelerecas.ro/regno-recas/
[4][4] https://www.facebook.com/photo.php?fbid=333474337154531&id=178144122687554&set=a.333470537154911
