Încheierea probelor scrise ale Bacalaureatului readuce în atenție condițiile obligatorii pe care fiecare candidat trebuie să le îndeplinească pentru promovarea examenului.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a reamintit condițiile pe care absolvenții de liceu trebuie să le îndeplinească pentru promovarea examenului național de Bacalaureat 2026.
Potrivit regulamentului, promovarea este posibilă doar dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiții:
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea unei note de minimum 5 la fiecare dintre acestea;
- obținerea unei medii de cel puțin 6 la probele scrise.
În județul Suceava, ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, s-a desfășurat fără incidente. Toți cei 23 de candidați înscriși au fost prezenți, iar niciun elev nu a fost eliminat.
Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 13 iulie.
IOAN POPESCU




































