Un control efectuat de polițiști în localitatea Mironu s-a încheiat cu confiscarea unei cantități de cherestea transportată fără documente legale. Șoferul, domiciliat în comuna Slatina, a fost sancționat contravențional.
Polițiștii rutieri au depistat, joi seară, un transport de material lemnos care nu respecta prevederile legale privind proveniența și însoțirea mărfii.
În timpul unei acțiuni desfășurate pe raza localității Mironu, oamenii legii au oprit o autoutilitară Mercedes-Benz condusă de Gavril U., din comuna Slatina, județul Suceava.
Autovehiculul transporta cherestea de rășinoase, însă conducătorul auto a declarat că nu deține documentele necesare pentru proveniența și transportul încărcăturii.
Pentru verificări suplimentare, polițiștii au consultat aplicația SUMAL 2.0, unde au constatat că pentru autoutilitară nu figura niciun aviz de însoțire emis în cursul zilei.
Ulterior, autovehiculul a fost condus la Cantonul Silvic Izvor, unde lucrătorii silvici au inventariat încărcătura.
A rezultat o cantitate de 0,86 metri cubi de cherestea rășinoase tivită, evaluată la 739 de lei.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Gura Humorului.
Șoferul a fost sancționat cu avertisment, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, fiind dispusă și confiscarea lemnului transportat fără documente.
IOAN POPESCU



































