Lucrătorii din cadrul Secției Poliție Rurală 7 Mălini au fost sesizați că la Compartimentul Primire Urgențe Fălticeni s-a prezentat cu o ambulanță un bărbat din comuna Slatina, care prezenta o plagă tăiată la cap.
Potrivit cercetărilor efectuate, pe data de 3 martie 2026, în jurul orelor 10:30, Romică G. se afla la domiciliul său din satul Slatina și efectua activități de polizare a unor cuțite la un abric. La un moment dat, din cauza uzurii, pânza din fier a acestuia a cedat și s-a crăpat, iar o bucată i-a sărit în zona stângă a frunții, provocându-i o plagă. Bărbatul a sunat la 112 și a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță la fața locului, care l-a transportat pe la Spitalul Municipal Fălticeni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, unde a rămas internat.
Romică G. le-a declarat polițiștilor că nu a fost victima vreunei infracțiuni și este vorba doar despre o autoaccidentare.
IOAN POPESCU





































