Sâmbătă, 15 februarie 2025, la ora 16.37, un echipajul de poliție din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni, în timp ce acționa pe DN 2/E85, pe raza localității Vadu Moldovei, a oprit un autoturism care circula cu viteza de 81 km/h, limită 60 km/h.
„Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat domiciliat în Municipiul București. Acesta a declarat faptul că posedă permis de conducere eliberat de autoritățile din alt stat, dar nu îl are asupra sa. S-au efectuat verificări în evidențele poliției, iar bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie sau subcategorie de vehicule. S-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) din Codul penal”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuț Epureanu.
GABI BOTEZ