Seară de miercuri, 12 noiembrie, orele 16:00, ploaie măruntă și rece peste municipiul Sucevei, prietenii boemului fotograf Marinel Dănilă încep să sosească. Regățeni și bucovineni deopotrivă s-au întâlnit la Galeria de Artă „Zamca” spre a-și încânta mintea și sufletul cu o nouă expoziție de fotografie de sigle, sigilii și ștampile marca deja cunoscută „Marinel Dănilă”, într-un spațiu familiar iubitorilor de artă din județ.
Deși fără să fi epuizat întreaga colecție, s-au ridicat să glăsuiască pe simeze într-un număr foarte mare, în liniște dar amintind cu precizie de momente istorice sau administrative din trecut, în mod deosebit din zona Fălticeniului, siglele, sigiliile și ștampilele colecționarului, conservate impecabil atât din punct de vedere al clarității înscrisurilor cât și din perspectiva culorilor intens păstrate, descos cu precizie memoria unor valoroase documente din perioada 1840-1940. Conținutul exponatelor, în mare parte tehnic, nu a împiedicat sensibilitatea publicului să rezoneze la expresia specifică expozițiilor autorului, ce capătă personalitate de fiecare dată tocmai din efervescența felului său de a fi și din dragostea față de cultura locurilor și de oamenii care le-au locuit.
Deși a spus că inițial de colecții s-a bucurat în tăcere, cu franchețea boemă ce-l caracterizează a recunoscut că odată cu trecerea timpului a simțit nevoia să împărtășească cu prietenii, apoi cu publicul larg roadele muncii sale, probabil tocmai pentru că frumosul cu toate valențele nu poate fi păstrat doar pentru sine.
Organizată de Asociația Institutul Bucovina, președinte Petru-Vasile Gafiuc, avându-l alături pe artistul Mihai Pânzaru PIM, prieten bun al colecționarului și curator, nu în ultimul rând însuflețită de expunerea elaborată a criticului de artă drd. Delia Ioana Leizeriuc, expoziția a captat atenția publicului, a uimit prin noutatea unora dintre documente, a ridicat sprâncene și a mulțumit ochi de cunoscători.
Tineri din clasele a IX-a și a X-a, elevi ai Colegiului „Mihai Eminescu” Suceava – un partener constant al galeriei, au lăsat tehnologia preț de un ceas și s-au lăsat purtați în alte vremuri alături de coordonatorii lor, doamne profesoare ale colegiului, într-un semn de prețuire și educație artistică de care este mare nevoie astăzi în școli dar și înafara acestora.
Așa cum delicat a spus Ioana Leizeriuc, „urmele trecutului în fața obiectivului fotografic… nu mai sunt simple semne reprezentative ci devin embleme ale unei lumi care a știut să-și exprime identitatea”, unde „rigoarea cercetării istorice întâlnește sensibilitatea artistică”.
Trecutul are maniera sa specifică prin care educă, prin care obligă la corecții ale unor derapaje istorice, este tranșant precum o frază tăioasă ce nu mai poate fi retrasă și totuși vine către prezent îmbrăcând finețuri pentru care am pierdut îngăduința cuvenită, punându-ne față în față identitatea personală cu cea istorică.
CRISTINA BĂRĂSCU
