Poliția Municipiului Fălticeni a primit, pe data de 15 iulie 2025, o sesizare printr-un apel la 112 de la o femeie cu privire la faptul că în satul Baia a fost găsit un câine mort, care a fost împușcat de un localnic.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava.
Potrivit cercetărilor, în noaptea de 14 iulie 2025, la ora 23:00, în timp ce se afla în fața locuinței sale de domiciliu, Gheorghe B., de 57 de ani, a împușcat un câine de culoare negru cu pete albe, care aparținea unei familii din localitate, provocându-i animalului o plagă deschisă la nivelul membrului anterior stâng și la scurt timp a decedat ca urmare a rănilor suferite. Bărbatul a executat focul de armă asupra câinelui respectiv cu o armă de vânătoare deținută legal. Cu ocazia controlului efectuat la domiciliul acestuia au fost ridicate în vederea cercetărilor, articolele vestimentare purtate în seara comiterii faptei cât și cele 4 arme și muniția aferentă, deținute în mod legal.
Pe numele lui Gheorghe B. a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „uzul de armă fără drept”.
Ieri, individul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „uzul de armă fără drept”, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Bărbatul va fi prezentat, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în vederea dispunerii măsurii controlului judiciar.
IOAN POPESCU



































