Cetatea de Scaun a Sucevei va găzdui, între 13 și 16 august, Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”. Evenimentul aduce la Suceava participanți din opt țări și propune patru zile de spectacole, reconstituiri medievale, demonstrații ecvestre, muzică, teatru și ateliere.
Cetatea de Scaun devine scenă pentru spectacole medievale
Timp de patru zile, Cetatea de Scaun a Sucevei va fi gazda Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, eveniment programat în perioada 13–16 august 2026.
Cavaleri, domnițe, artiști și păpușari din România și din alte șapte țări – Ungaria, Turcia, Republica Moldova, Slovacia, Cehia, Bulgaria și Danemarca – sunt anunțați la ediția din acest an.
Publicul va putea urmări reconstituiri medievale, dansuri, demonstrații ecvestre, școli de luptă și tir cu arcul, dar și spectacole de teatru, pantomimă și Commedia dell’Arte.
Printre momentele spectaculoase se numără și spectacolele cu foc și lasere.
De la fierărie și pielărie la gastronomie medievală
Festivalul nu se limitează la spectacole. Organizatorii au pregătit și activități prin care vizitatorii pot descoperi diferite aspecte ale vieții medievale.
Vor fi organizate demonstrații și ateliere de gastronomie medievală, artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie și caligrafie.
Cei mici vor avea parte de concursuri și activități dedicate lor, iar programul include și muzică medievală, păsări de vânătoare și ateliere de magie.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Bucovinei, în cadrul unui proiect aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava, realizat în asociere cu Municipiul Suceava și aprobat de Consiliul Local al Municipiului Suceava.
IOAN POPESCU



































