Motto:
Nu te agăța niciodată de o frânghie care a fost odată ruptă, chiar dacă acum este înnodată.
Într-o zi nefastă, am scăpat din mână paharul meu preferat, care s-a spart cu zgomot, răvăşindu-mi gândurile. Cât am plâns numai eu ştiu, căci îmi plăcea mult. Soţul meu m-a privit cu duioșie mângâietoare şi adunând cioburile, s-a străduit să le lipească răbdător, bucățică cu bucățică. Când mi l-a înmânat, a doua zi, parcă venise primăvara, aşa m-am bucurat, dar el cu tristeţe în ochi, mi l-a luat din mână şi mi-a spus:
– Draga mea de azi încolo fereşte-te să mai bei apă din acest pahar.
Intrigată, l-am întrebat, de ce?
– Ştii cât de mult îmi place…şi apa este mai pură, mai dulce parcă, sorbită din el și știi că niciodată nu am îndrăgit un pahar aşa de tare. Ce finuţ este lucrat, îmi place delicateţea lui, ba chiar şi partea aceea mată din el… şi uite ce bine l-ai refăcut, dragule, aproape că nu se disting cioburile lipite. Nimeni nu va şti că a fost spart…vreodată!.
Soţul meu a privit în tăcere paharul și cu tristețe în glas mi-a spus:
– Îmi pare rău, draga mea, dar nu trebuie să mai bei din acest pahar niciodată. Nu mai poţi avea încredere în tăria lui. Dacă ţi se va sparge în palme? Sau ducându-l la buze se va sfărâma făcându-te să simţi gustul sângelui? De ce să te răneşti? Mai bine îl vom aşeza aici în vitrină şi îl vei putea privi şi admira oricând vei dori, fără să fii în pericol. Numai că praful timpului nu-l va ocoli şi va trebui să-l ştergi din când în când, dar şi atunci cu mare atenţie.
Acordă-ţi răgaz să-l uiţi. Un pahar, odată spart, nu mai poate fi folosit în acelaşi scop, indiferent cât de mult ţi-ai dori asta. Nu te risca, draga mea, mi-a mai spus mângâindu-mi obrazul.
Cu lacrimi în ochi am aşezat paharul pe raft, la vedere. Mă voi mulţumi să-l privesc de departe.
Uneori chiar și pe unii oameni trebuie să înveți, să-i privești de departe…
