Municipiul Fălticeni a semnat la Ministerul Dezvoltării, prin primarul Cătălin Coman, cel mai mare contract din istoria învățământului local.
Colegiul „Vasile Lovinescu” va fi reabilitat complet în baza unei finanțări în valoare de 41.960.363 de lei (aproximativ 8,4 milioane de euro), banii atrași prin Programul Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Proiectul vizează renovarea totală a instituției, asigurând nu doar modernizarea aspectului și funcționalității, ci și siguranța structurală prin reabilitare seismică și îmbunătățiri energetice.
DAN PASCARU