Miercuri, 18 martie 2026, la ora 15.50, în timp ce polițiștii din cadrul Postului de Poliție Boroaia se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Boroaia, comuna Boroaia, au observat că pe strada Prof. Dr. Gheorghe Scripcaru un autoturism marca Volvo de culoare gri, cu numerele provizorii de înmatriculare, se deplasa din direcția centrul satului Boroaia către satul Moișa, prezentând un mod de deplasare neobișnuit, motiv pentru care s-a procedat la oprirea regulamentară a acestuia.
Cu această ocazie, conducătorului auto i s-au solicitat documentele personale și ale vehiculului pentru control, stabilind astfel că la volanul autoturismului se afla Ionel L., de 46 ani, din satul Boroaia.
Deoarece șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru care a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
IOAN POPESCU





































