Nu m-am gândit vreodată că unele vise se pot împlini. De fapt, nici nu îndrăzneam să visez că o să am posibilitatea să mă întâlnesc vreodată cu pictorii despre care am scris, chiar dacă am primit invitaţia de a-i vizita. Mi-am ajustat aşteptările la constrângerile oferite de internet care, prin această construcţie electronică, mi-a oferit totuşi ocazia de a-i întâlni virtual, mai ales prin vizualizarea lucrărilor lor de artă plastică. În cele din urmă, au rezultat nişte cărţi şi, prin ele, ne-am legat prietenii, neîndrăznind să cred că într-o zi ne-am putea strânge mâinile şi ne-am putea oferi o îmbrăţişare.
A fost o pură intâmplare sau a fost predestinat?
Am scris despre Elena Moskaleva şi pentru că şi cărţile mele despre arta duoscopică au ajuns la Moscova, ea mi-a răspuns cu un volum al lui Anatolii Kalinin („Secretele iluziilor”) cu care mi-am adus mult mai multă expertiză în căutările mele. Apoi, David G. Wilson din SUA s-a gândit să mă gratuleze cu un tablou al său pe care l-am inclus în colecţia personală de artă, apropiată inimii mele. Dar printre ultimele mele căutări, tainicele răspunsuri divine au făcut ca să-l descopăr pe Victor Yonan din Egipt. I-am admirat în spaţiul virtual lucrările, apoi mi-am scris impresiile. Am fost impresionat de tema reprezentată duoscopic a icoanei creştine „Fuga în Egipt”, prin care am încercat pătrunderea dincolo de aparenţe a evenimentului biblic şi invitam cititorul la un pelerinaj în acele locuri cu scopul de a-l provoca să pătrundă în adâncurile Cunoaşterii din care s-a alimentat omenirea, indiferent de religie. N-am ştiut atunci că această invitaţie mi se adresează şi mie. Divinitatea mi-a deschis acest drum. Şi l-am urmat…
În Cairo am descoperit o lume care nu se potrivea cu ideile mele preconcepute întipărite în subconştient de manipularea mediatică. Arta duoscopică pe care o studiez a devenit un exerciţiu firesc de dizolvare a filtrului iluziei, fie ea creată şi prin manipulare media. Am avut deci puterea să mă debarasez de acest balast şi să caut să pătrund cu inima deschisă în această nouă lume. „Nouă” – pentru mine. De fapt, foarte veche. Stăveche. Piramidele, sfinxul, mumiile şi vibraţiile subtile din preajma lor m-au determinat să mă dezbrac de ceea ce credeam că ştiu şi să las ca în mine să se reverse noua trăire a unei lumi ce începusem să o explorez, o lume în care s-au întâlnit cultura faraonică, cea creştin-coptă şi cea arabă, toate completându-se reciproc, nicidecum excluzându-se. A mai fost şi experienţa şamanică venită în ritmul tobelor şi al incantaţiilor dinspre inima Africii, din zona în care culoarea pielii este mai închisă.
În cartierul copt se simţeau paşii sfinţilor martiri. Izvoarele aveau apa caldă, probabil din cauza nisipului încă fierbinte, dar cu puteri tămăduitoare pentru cei ce o sorb cu pioşenie. Iconele din biserici, realizate într-o formulă naivă, deschideau puntea de legătură cu spiritul celui portretizat. Remarcasem conceptul deosebit al icoanelor, o formă apropiată de arta naivă. Se vedea aceeaşi mână în construcţia lor. Dar se mai simţeau şi paşii Sfintei Familii. Se călca pe urmele lor cu sfială, cu smerenie. Chiar şi turiştii atei aveau sentimentul unei plutiri…
Se pare că fuga în Egipt a avut pentru mine şi rostul unei împliniri pe un alt palier de spiritualitate. Ne văzusem cu scriitorul Mohsen L Belasy, vizitasem galeria pictorului Emad Abu Gain, dar nu m-am aşteptat că o să-l pot întâlni şi pe Victor Yonan, mai ales că acesta îmi spusese într-un mesaj că se află la o distanţă de şapte ore de Cairo. A făcut efortul să parcurgă acest drum şi iată că ne-am întâlnit. Într-o seară de început de weekend, în recepţia hotelului, o explozie de bucurie s-a răsturnat în inimile noastre. Victor Yonan a venit însoţit de prietenii săi, Abanob Boshra Ishak şi Hesham Samier cu care ne-am încins la o pasionată discuţie despre artă (în special dualistă), literatură şi cărţi. Şi pentru că minunile se manifestă doar într-un palier spiritual, aflu că am privilegiul să-l cunosc personal pe autorul icoanelor din bisericile copte, pe dl. profesor asistent universitar Hesham Samier (Universitatea de Arte din Cairo), prietenul cu care a venit însoţit Victor Yonan. Apoi, ajungând în plan personal, aflăm unii de la alţii că revelaţia artei ne-a apărut într-un mod similar, ca o redescoperire de sine de parcă destinele noastre au fost scrise de aceeaşi mână, dar pe coordonate geografice distincte.
Grupul din România a fost coordonat de poetul Florin Prodan, echipa fiind completată cu plasticianul Konstantyn Ungureanu Box şi soţia sa, Aurora, muzicianul Daniel Spataru, Ani Hlihor şi subsemnatul.
Yonan mi-a dăruit o pânză zugrăvită în stil dualist, o iluzie de tip upside-down pe care ulterior i-am aflat şi sursa de inspiraţie care a stat la baza acestei creaţii. Aşezat într-un anumit fel, tabloul relevă capul unei vulpi a deşertului peste un rug de viţă-de-vie. Răsturnat, tabloul descoperă chipul suferind al lui Iisus Hristos, în care viţa-de-vie devine coroană de spini.
Lucrarea este o alegorie asupra versetului 15 din Cântarea Cântărilor nr. 2 a lui Solomon: „Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare”…
După ce timpul a reuşit să mai stingă din emoţii, am putut să aştern pe hârtie aceste cuvinte fără a avea pretenţia de a reproduce intensitatea trăirilor de atunci. Au rămas în inimi urmele îmbrăţişărilor. Încă fierbinţi. Mai fierbinţi decât nisipul faraonilor sau apa sfântă din cartierul copt. A mai rămas speranţa unei reîntâlniri. Poate pe alte coordonate geografice căci şi România este purtătoare de sacralitate, chiar dacă încă ascunsă în adâncuri… Şi, poate, începutul înfăptuirii de minuni… măcar în punţi de conexiune egipteană.
