Fostul fotbalist Constantin Schumacher, acum în vârstă de 48 de ani, este noul antrenor al clubului de Liga 3 Minaur Baia Mare. Anunțul oficial a fost făcut pe data de 24 ianuarie, de Ziua Unirii. Obiectiv lui la echipa maramureșeană este promovarea în Liga 2.
”Suntem încântați să anunțăm că o personalitate marcantă a fotbalului românesc se alătură echipei noastre. Cu o carieră impresionantă ca jucător și o experiență vastă ca antrenor, Constantin Schumacher va aduce pasiune, profesionalism și determinare pentru a ne ghida spre succes”, a transmis clubul Minaur Baia Mare.
Născut la Fălticeni în anul 1976, „Schumi-gol” și-a început cariera de fotbalist la echipa locală Foresta, la care a jucat în sezonul 1992-1993, și apoi a continuat cu evoluții foarte bune la mai multe echipe: FC Argeș Pitești, Rapid București, Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Ceahlăul Piatra Neamț. De asemenea, a bifat în plan internațional la trei cluburi: Chongqing Lifan – China, Volyn Lutsk – Ucraina și Anagennisi Giannitsa – Grecia.
A ajuns cu CS Mioveni în play-off și a jucat barajul de promovare în Liga I, pe care l-a pierdut în fața celor de la FC Botoșani.
Ultima oară a stat pe banca celor de la CSC Șelimbăr, de unde a plecat în noiembrie 2024 după 12 partide, cu 2 victorii și 6 înfrângeri.