Astăzi, 10 aprilie 2026, la ora 07.35, Costin M., din municipiul Fălticeni, conducea un autoturism Renault, pe D.J.208C în localitatea Pleșești, comuna Vulturești, din direcția Pleșești către Hârtop, și după o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de autoutilitara marca Iveco Daily, condusă de Dumitru V., din comuna Preutești, care circula din sens invers. Imediat după impact, autoturismul marca Renault a luat foc și a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru a-l stinge.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest și rezultatele au arătat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Dumitru V. și 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Costin M., căruia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ambii conducători auto au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde Dumitru V. a fost diagnosticat cu „contuzie abdominală” și „escoriații la nivelul feței”, iar Costin M. cu „traumatism cranio-cerebral (TCC), plagă gambă stânga.”

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducere sub influența alcoolului”.
IOAN POPESCU





































