„Dincolo de aparenţe” este un roman apărut la Editura PIM în anul 2024, prin care autorul, Costică Varganici, ne introduce într-o lume specială, în care adevărul nu este ceea ce pare a fi. Este o lume a iluziilor şi deziluziilor, a speranţelor şi dezamăgirilor, a dragostei şi a urii, o lume în care contrariile sunt nevoite să coabiteze pentru a construi destine de la cele de natură personală până la cele de natură socială. Este epopeea unui individ născut pe plaiurile fălticenene, venit din neamul luptătorilor de stepă, conştienţi permanent de sângele moştenit şi de aprigul devotamentul pe care îl pot demonstra atunci când situaţia o cere.
Structurat în două părţi ce primesc titulatura latină a unor flori – „nu mă uita” şi „floare de colţ” – cu rol simbolistic în rezumarea naraţiunii, „Myosotis” este laitmotivul firului epic, prin care se aduce în prim-plan perioada copilăriei, a inocenţei, a virtuţilor iubirii pure, nealterate de erotism. Este momentul în care coabitează philia şi storge dar apar şi germenii erosului care răstoarnă destinul într-o direcţie neaşteptată lăsând astfel răni adânci în memoria personajului principal. Partea a doua, „Leontopodium” este o comutare a simţămintelor de iubire înspre un erotism ce îşi pierde inocenţa şi devine artă, dar nu o artă a iubirii ci, mai degrabă, o artă a supravieţuirii. Este o lume a serviciilor secrete, a spionajului şi contraspinojului în care sexualitatea devine o armă la fel de periculoasă, dar mult mai perversă decât un revolver.
Privit per ansamblu, romanul dezvăluie subtilitatea psihologică care a dus la formarea unui specialist al forţelor de elită româneşti la mijlocul secolului XX, a tipului de antrenament la care a fost supus, dar şi a modalităţii de mascare a activităţii sale principale, a necesităţii de disimulare în societate, de cavalcada restricţiilor pe care era obligat să le accepte.
Firul epic este construit pe amintiri. Personajul principal se trezeşte într-un spital şi nu-şi mai aduce aminte cine este. „Îşi visează amintirile” şi astfel, prin intermediul lor, aflăm cine este cu adevărat. Copilăria îi este tulburată de un eveniment fatal, un accident care duce la pierderea primei iubiri, eveniment ce-l urmăreşte toată viaţa, dar care este generatorul unei decizii radicale de a se înscrie precoce în rândurile serviciilor secrete. Astfel, adolescenţa lui este o combinaţie între viaţa civilă, de licean, şi cea de militar sub acoperire. Antrenamentele au repercursiuni în viaţa civilă şi vizează pregătirea sa pe plan psihic pentru domenii care astăzi par de necrezut că ele puteau fi abordate în perioada societăţii socialiste. Între ficţiune şi realitate, cititorul este pus în situaţia de a decide asupra veridicităţii faptelor, dar oricare ar fi decizia, contrucţia romanului îl face cu siguranţă sclavul unei lecturi palpitante, în principal bazată pe acţiunea tipică unui roman de aventuri, dar în care se regăsesc şi pasaje de lirism debordant, basme şi legende inserate iscusit, scene de luptă şi de erotism prezentate pe diferite paliere de intensitate.
Orgoliul fălticenean este răscolit de anumite descreri relativ detaliate a regiunii aflate între Şomuzul Mare şi Valea Moldovei, de amintirea iarmarocului de Sfântul Ilie, de traversarea pădurilor pe lună nouă când ies „crăişorii” în plin sezon estival. Ele au doza necesară de romantism pentru că sunt prezentate prin ochii inocenţei. „Aparenţele” sunt mult mai aproape de realitate. Ele sunt accentuate atunci când personajul principal trebuie să adopte o viaţă dublă iar sentimentele, altădată pure, trebuie mascate cu abilitate şi profesionalism.
Care este intriga, punctul culminant? Nu le voi dezvălui! Ar însemna să ştirbesc plăcerea unei lecturi incitante. Însă vă pot devoala că, deşi personajul principal se declară pe tot parcursul romanului ca fiind un ateu convins, ajunge în finalul să simtă nevoia să descopere iubirea celestă, adică ceea ce grecii o numesc agape (iubirea divină), iubire pe care personajul principal îşi propune să o caute. Iată că şi acest ultim palier, dintre cele patru trepte de iubire, este atins chiar dacă pare că este doar la nivel declarativ! El are profunzimea unei revelaţii, a unei fracţiuni de secundă ce include în ea o întreagă eternitate.
Dacă ar fi să bifez un aspect negativ, cred că singurul lucru de care m-aş putea lega ar fi că volumul nu a avut parte de o corectură riguroasă ceea ce a făcut să „scape” anumite greşeli de redactare care, pentru un cititor scrupulos, ar putea fi deranjante, dar nu cred că asta-i o vină exclusivă a autorului. Dar acest impediment poate fi corectat într-o ediţie viitoare. În definitiv, cred că este mai importantă construcţia dramatică, pe care eu o apreciez ca fiind una foarte reuşită. Romanul este captivant, greu de lăsat din mână.
GABRIEL TODICĂ
