Sâmbătă, 18 octombrie 2025, în jurul orei 11:25, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că doi frați din localitate s-au luat la bătaie pe stradă.
Agenții de siguranță publică din cadrul BOP Fălticeni, care l-au depistat pe Mircea N. în stradă, în zona locuinței fratelui său, Ilie N..
Cercetările au arătat că S-a stabilit că sâmbătă, în jurul orei 11:00, Ilie N. s-a deplasat de la domiciliul său în stradă pentru a înmâna o drujbă unor muncitori care tăiau niște lemne. În acel moment și-a făcut apariția pe stradă Mircea N., care era sub influența băuturilor alcoolice. Între cei doi a avut loc o discuție în contradictoriu, ambii fiind sub influența alcoolului, iar lucrurile au degenerat și s-au lovit reciproc.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,violență în familie” și ,,violare de domiciliu”.
Oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului conform Legii 217/2003, privind combaterea si prevenirea violenței domestice, ocazie cu care a rezultat risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu pe termen de 5 zile.
Mircea N. a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie Burdujeni a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.



































