Este doliu la Detașamentul de Pompieri Fălticeni după ce a trecut la cele veșnice plt. adj. șef Vasile Simion. Vestea morții colegului lor i-a luat prin surprindere pe colegii acestuia, care nu știau să sufere de vreo boală. Pompierul a fost găsit, în această dimineață, fără suflare la domiciliu de către soția sa.
„Cu tristețe, anunțăm că, mult prea devreme, colegul nostru drag, , a trecut la cele veșnice în această dimineață.
Un om curajos, un camarad de nădejde, un militar devotat care și-a pus întreaga viață în slujba semenilor, Vasile a plecat dintre noi lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și prețuit.
Pe 14 septembrie, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci, ar fi împlinit 49 de ani… Un simbol puternic al jertfei, credinței și nădejdii, această zi ne îndeamnă să-l purtăm în suflet cu recunoștință și rugăciune.
Suntem aproape de familia sa în aceste clipe grele și îi transmitem din inimă gânduri de alinare și sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții ISU SUceava.