Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni efectuează cercetări într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă, după un accident rutier produs sâmbătă dimineață în comuna Bunești.
Evenimentul s-a petrecut la intersecția unui drum comunal cu DN2-E85. Potrivit cercetărilor, șoferul unui autoturism care ieșea de pe drumul secundar nu a respectat obligația de a opri la indicatorul „STOP” și nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar spre Suceava.
Deși imediat după impact niciunul dintre șoferi nu a solicitat intervenția unui echipaj medical, unul dintre aceștia a început să acuze dureri în zona pieptului și a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.
Medicii au stabilit că acesta a suferit o contuzie toracică, fără a necesita internare.
Ambele persoane aflate la volan au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
IOAN POPESCU




































