Andreea Anița, tânăra din municipiul Fălticeni care se luptă de câțiva ani cu o boală nemiloasă, are nevoie de sprijinul comunității sucevene. Problemele ei de sănătate s-au agravat, iar tratamentul și intervențiile chirurgicale necesare sunt din ce în ce mai costisitoare. Pe lângă suferințele fizice, Andreea și familia ei trăiesc cu durerea lipsei banilor necesari în lupta cu cancerul.
În acest scop, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Suceava, organizează pe data de 13 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Hotel Mandachi, în Sala Regatto King, evenimentul caritabil „Seară bucovineană”.
Vor cânta artiștii consacrați Steliana SIMA, Elena MERIȘOREANU, Elisabeta TURCU JUVERDEANU, Emilia GHINESCU, Constantin BAHRIN, Fetele din BOTOȘANI, Raluca DIACONU, Ilie CARAȘ, Mihaela APOSTOL și Petrică Remus FANDARAC, dar și tinerele talente Delia Valentina Bertea, Claudiu Rusu și Andrei Munteanu.
„Organizatorii invită toți doritorii să participe la Seara Bucovineană, la care un bilet sub formă de donație costă 100 de lei, iar studenții vor beneficia de o reducere de 30%.
Participanții se vor bucura de o seară autentic românească cu preparate tradiționale și dansuri moștenite din străbuni, iar în același timp vor face o faptă bună„, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Persoane de contact:
Adelina: (0754) 839 249
Adriana: (0740) 750 191