UPDATE/ Din nefericire, victima (un bărbat în vârstă de 52 de ani) a fost declarată decedată.
––––––––––––
Un accident feroviar s-a produs joi seară, în localitatea Pojorâta, după ce un excavator aflat în apropierea căii ferate a fost acroșat de trenul accelerat care circula pe relația Iași – Timișoara.
Sesizarea a fost făcută prin 112, în jurul orei 19:40, iar la fața locului au ajuns echipaje de poliție, pompieri și ambulanță.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că în zonă se desfășurau lucrări la infrastructura feroviară, iar excavatorul a rămas în gabaritul de pericol al căii ferate în momentul în care a trecut locomotiva.
Impactul a fost extrem de puternic.
Pompierii militari au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Operatorul utilajului a fost găsit inconștient, iar medicii și paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare.
Conform competenței legale, ancheta privind producerea accidentului va fi continuată de polițiștii Serviciului Poliție Transporturi Suceava, care urmează să stabilească exact modul în care s-a produs evenimentul.
IOAN POPESCU



































