Reamintim faptul că pe data de 1 iunie 2026, în jurul orei 17:10, patrula din cadrul Poliţiei Fălticeni, Biroul de Ordine Publică, a fost anunţată cu privire la faptul că în fața gării din Fălticeni este un vehicul suspect.
Patrula s-a deplasat în zona indicată, iar la momentul în care persoana care se afla în autoturismul care stationa în fața gării a văzut autospeciala de poliție, a părăsit autoturismul și a început să alerge, fiind urmărită aproximativ 100 metri până într-o zonă cu vegetație, unde a încercat să se ascundă, însă a fost prinsă de către polițiști.
Aceștia au stabilit că este vorba despre Cristian S., de 29 ani din Fălticeni.
Fiind întrebat dacă a condus autoturismul, bărbatul a răspuns afirmativ.
În urma interogării bazei de date, a rezultat că Cristian S. nu are drept de a conduce, întrucât are permisul suspendat.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere”.
Tânărul mai este cercetat într-un dosar penal privind aceleași fapte.
Citește și Fălticenean cu permisul suspendat, prins la volan pe bulevardul 2 Grăniceri
IOAN POPESCU






































