Pe data de 23 martie 2024, la ora 19.10, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, în timp ce se aflau în exercitarea serviciului în cadrul acțiunii Blocada și desfășurau activități de control trafic pe raza cartierului Țarna Mare, din municipiul Fălticeni, au efectuat semnal de oprire regulamentar autoturismului condus de către un bărbat de 56 ani, din Fălticeni.
Șoferul le-a declarat verbal oamenilor legii că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, informație confirmată după efectuarea verificărilor în bazele de date ale Poliției Române.
Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, ca urmare a verificării legalității documentelor autovehiculului condus, s-a constatat faptul că nu deține poliță RCA valabilă și nici ITP valabil.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.