Ieri, 17 octombrie 2025, la ora 02.24, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, a înregistrat cu aparatul cinemometru autoutilitara Mercedes-Benz care circula cu viteza de 86 km/h în localitate (+36 km/h), pe DN 17, strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, având direcția de deplasare către municipiul Vatra Dornei.
La volanul autoutilitarei a fost identificat Constantin G., de 36 ani, din municipiul Fălticeni, care emana halenă alcoolică. El a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul a arătat o valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la interval de o oră una de cealaltă, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.
De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru depășirea limitei maxime de viteză admisă cu 36 km/h.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.



































