Un accident rutier a avut loc, duminică, 29 iunie 2025, în jurul orei 17.00, pe raza localității Probota, oraș Dolhasca, în urma căruia o femeie a ajuns la spital.
Polițiștii au stabilit la cercetări că accidentul s-a produs după ce un autoturism marca Audi, care tracta un alt autoturism, a oprit pe strada Principală din satul Probota. În momentul opririi, mașina tractată a acroșat partea din spate a autoturismului Audi, iar în urma impactului, acesta a fost proiectat în afara carosabilului, unde a lovit o femeie aflată în apropiere.
Victima a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Municipal Fălticeni.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest ambii conducători auto și a rezultat că șoferul autoturismului Audi nu consumase alcool, în schimb conducătorul mașinii tractate avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.