Miercuri, 22 octombrie 2025, la ora 16.40, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată de către lucrătorii Poliției Orașului Dolhasca cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu victime pe raza localității Budeni, Oraș Dolhasca.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Fălticeni, stabilindu-se următoarele:
Cercetările au arătat că ieri, în jurul orei 16:35, Costel C. conducea un autoturism marca Nissan, pe DJ 208, în localitatea Budeni, din direcția Iași către Botoșani, și a acroșat și accidentat pe Viorica L., care era angajată în traversarea străzii din dreapta către stânga prin loc nepermis.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri medicale, suferind leziuni ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului rutier se face pietonul care a traversat partea carosabilă prin loc nepermis.



































