Lucrătorii Poliției Municipiului Fălticeni au continuat cercetările într-un dosar penal legat de identificarea unor vehicule sustrase de pe teritoriul altor state. Pe data de 1 mai 2026, ei au efectuat trei percheziții domiciliare împreună cu Serviciul de Investigații Criminale de la IPJ Suceava.

Cu ocazia punerii în aplicare a celor tre mandate de percheziţie, în sat/com. Buneşti, str. Sucevei, au fost identificate şi ridicate sisteme ce conțin înregistrări video, ce urmează a fi analizate conform procedurilor legale.
Tot cu această ocazie, pe terenul de pe strada Sucevei, utilizat de Alexandru U. pentru depozitarea autoturismelor dezmembrate, au fost identificate două autoturisme dezmembrate: un autoturism marca Porsche fără plăcuţe de înmatriculare şi un autoturism marca BMW de culoare neagră, fără plăcuţe de înmatriculare. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române și în cele internaționale, a rezultat că cele două autoturisme figurează cu semnalare de furt implementată de autorităţile din Marea Britanie.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăinuire”.
IOAN POPESCU






































