Pagube produse în municipiul Fălticeni și în comuna Rădășeni de vremea rea venită, astăzi, din senin și anunțată prin mesaje RO – ALERT de către Departamentul pentru Situații de Urgență.

La Fălticeni, ploaia puternică și vijelia au doborât un copac pe bulevardul 2 Grăniceri, care a căzut peste un autoturism marca Mercedes Benz și l-a avariat. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni pentru a îndepărta arborele și a elimina pericolul.

De asemenea, au fost inundate porțiuni de drum de pe strada Ion Creangă (în zona Secției de Boli Infecțioase), strada Dogari (varianta de trafic greu) și de pe strada 13 Decembrie.

La Rădășeni, ploaia a fost combinată cu grindină și a produs pagube agricultorilor din zonă. Imaginile publicate de localnici arată că au căzut cantități însemnate de apă și gheață.

Reamintim faptul că astăzi a fost transmisă o atenționare de fenomene meteorologice imediate Cod Roșu, valabilă între ora 13:55 și 15:00, în județul Suceava, cu vijelie puternică cu rafale de peste 80-90 km/h, averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiunii medii și posibil mari (3-5 cm).
Localitățile vizate erau Fălticeni, Cornu Luncii, Bosanci, Baia, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Moara, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Stroiești, Drăgoiești, Bunești, Fântâna Mare.




































