Zi de 14, toamnă încă blândă, noiembrie răbdător, Amfiteatrul Colegiului Național „Nicu Gane” a găzduit, după cum ne-am obișnuit deja în ultima perioadă, încă o activitate culturală, de data aceasta, o altfel de întâlnire dintre generațiile găniste, cu elevi de astăzi și dascăli, foști elevi de valoare ai altor vremuri.
Deși momentul este dedicat sărbătoririi a 80 de ani ai cărturarului Grigore Ilisei, fost elev al liceului cu aproape 60 de ani în urmă, întâlnirea culturală nu s-a simțit ca un laudatio clasic adus sărbătoritului, ci mai degrabă ca o poveste despre vremuri și oameni, despre emoții și trăiri, despre oameni de atunci și oameni de acum prinși o clipă sub magia unui alt spațiu, rupt de timp.
Ghidați de „misterele apei”, entitate al cărei fir are menirea de a ne aduce de fiecare dată acasă, așa cum ne-a amintit în deschidere prof. Codrin Bența, directorul colegiului, primim întoarcerea lui Grigore Ilisei la liceu ca un prilej altfel de întâlnirea noastră cu noi înșine, unii întorcându-ne la perioada în care am fost elevi, alții, dintre cei mai tineri încercând să-și imagineze o incursiune în alte vremuri ale aceluiași liceu.
Printr-un discurs concis, domnul prof. Neculai Sturzu, unul dintre invitații evenimentului, ne dovedește în stilul cu care deja ne-a obișnuit, că își păstrează admirația și entuziasmul față de personalitatea scriitorului Grigore Ilisei, făcând trimitere la cuvântul pe care l-a scris în volumul omagial cu zece ani în urmă, volum apărut ca un dar livresc din inițiativa Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, la invitația căruia și domnul profesor a dat curs.
Doamna prof. Mioara Gafencu rememorează fragmente din trecut de la „curtea cea mare a găneștilor”, oprindu-se o clipă în plus la momentul sărbătoririi lui Constantin Ciopraga la Nicu Gane, tot în Amfiteatru, când criticul literar împlinea 85 de ani. Școala, în accepțiunea dumneaei, nu întâlnește peste timp doar gândurile ci și inimile celor care se întorc la „izvorul de apă vie”, al esenței. Spune despre scriitorul Grigore Ilisei că este un suflet mare divizat în două, sălășluind între două spații făuritoare de frumos, Fălticeni și Iași. În finalul discursului îi adresează scriitorului omagiat rugămintea de a reedita volumul „Fălticeni mon amour”, ajuns deja la ediția a treia, urând audienței „sănătate sadoveniană”, cu un farmec al toamnelor liniștite de altă dată.
Pentru doamna prof. Mihaela Grădinariu întâlnirile cu scriitorul Grigore Ilisei sunt o bucurie a retrăirii unui soi de energie, unei efervescențe cu care se încărca generația dumneaei la zilele liceului Nicu Gane când „cenușiul de atunci se transforma în făuritoare jocuri cu mărgele de sticlă”. Imagine aplastică rămâne să reflecte peste noi, în aura emoției. Și-l amintește ca pe un om care a făcut gesturi generoase, despre care spune că este un „dăruitor” de carte și de frumos, amintindu-ne cele două dintre cele mai recente de acest fel, făcute comunității, anume donația făcută Bibliotecii „Eugen Lovinescu” cuprinzând peste 3000 de volume și donația de peste 50 de tablouri și tapiserii care va urma a fi făcută Mănăstirii Frumoasa de la Iași, pe 19 noiembrie.
Vorbește pe scurt mai ales despre despre cele două volume pe care scriitorul le lansează la colegiul „Nicu Gane” – „Pe tărâmurile desfătătoare ale artelor frumoase” și „Din cufărul taifasurilor și divanurilor”, urmând ca despre „Hrisoave de la prieteni”, volum de care s-a îngrijit, să vorbească ulterior în cadrul altui eveniment. A sintetizat faptul că scriitorul are capacitatea de a scoate la suprafață frumosul din oameni, adunând personalități din timpuri diferite. La final, îndeamnă cu patos către o atitudine deloc rezervată, aceea de a comunica cu oamenii apropiați, pentru care nutrim stări, emoții, sentimente și de a nu amâna lucrurile, nespunându-le, cumva dintr-o raportare personală, specială a dumneaei față de timp. S-a simțit conectarea cu sala, mesajul ajungând sigur printre cei tineri.
Scriitorul omagiat, Grigore Ilisei, după ce face un scurt istoric al orașului Fălticeni, punctează importanța dascălilor în devenirea elevilor oricărei instituții, amintindu-și de modelatorii de caractere din vremea în care dumnealui era elev. Deși trăim sub imperiul tehnologiei, riscul de a pierde contactul cu cartea este mult mai mare, de aceea subliniază rolul modelator „de suflete” al cărților, plăsmuitoare de sentimente care ne pot transforma în „trestiile gânditoare” care pot vedea dincolo de strălucirea aparentă, pe cea spirituală, de neprețuit.
Rămâne pe final să se răspândească în sala amfiteatrului aroma „locurilor care ne înseamnă, care rămân în ființa noastră interioară”, cum frumos a spus scriitorul.
Liniștea și-a reluat locul în amfiteatru, iar forța energiilor creatoare din spațiul acesta al micului târg s-a făcut resimțită, de data aceasta poate mai pregnant decât în alte momente, într-un ritm magic în care oameni și cărți au legat rostiri sau cuvinte pentru amintirile de mai târziu.
CRISTINA BĂRĂSCU
