Marți, 14 noiembrie 2023, va avea loc manifestarea culturală GRIGORE ILISEI 80, dedicată sărbătoririi scriitorului și jurnalistului ieșean cu rădăcini în zona Fălticeni, care va împlini pe data de 20 noiembrie frumoasa vârstă de 80 de ani.
Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Fălticeni, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni.
În cadrul manifestării sunt programate două evenimente în care vor fi lansate trei cărți publicate anul acesta. Este vorba despre „Din cufărul taifasurilor și divanurilor” și „Pe tărâmurile desfătătoare ale artelor frumoase”, scrise de Grigore Ilisei și care au văzut lumina tiparului la Editura Junimea din Iași, și volumul „Hrisoave de la prieteni. Grigore Ilisei 80”, îngrijit de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, PS Timotei Prahoveanul, și de prof.dr. Mihaela Grădinariu și publicat de Editura Doxologia din Iași.
Primul eveniment va avea loc începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, unde vor susține prezentări directorul CNNG, prof. dr. Codrin Bența, prof. Mioara Gafencu, prof. Nicolae Sturzu și prof. dr. Mihaela Grădinariu.
Ce de-al doilea eveniment este găzduit de la ora 14.00 de Biblioteca Municipală „E. Lovinescu” Fălticeni, iar prezentările sunt susținute de prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei, Constantin Hrehor și Mihaela Grădinariu.
SERGIU JIPA