Vineri, 30 ianuarie 2026, la ora 16:40, un echipaj din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe raza satului Dumbrăvița, com. Vadu Moldovei, un autoturism marca Volkswagen.
Conducătorul auto s-a conformat semnalului de oprire efectuat, iar cu ocazia controlului s-a stabilit că acesta se numește Vasile S., domiciliat în com. Vadu Moldovei.
Deoarece emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni și i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
IOAN POPESCU





































