Polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Preutești au fost sesizați prin 112, în jurul orei 10:39, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din satul Preutești.
La fața locului, polițiștii l-au identificat pe Vasile A., cel care a apelat numărul de urgență. Acesta le-a spus că fusese anunțat de vecina sa, Mariana-Nicoleta P., că la locuința acesteia luase foc coșul de fum al centralei.
Proprietara le-a relatat polițiștilor că, după ce a aprins focul în centrală, a observat flăcări care ieșeau prin coș și a simțit miros de plastic topit. Speriată, s-a deplasat la vecinul său, care a sunat la 112.
Două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Fălticeni, precum și un echipaj al Primăriei Preutești au intervenit pentru stingerea incendiului.
Flăcările au afectat aproximativ 20 de metri pătrați din acoperișul anexei în care era amenajată camera tehnică a centralei. Incendiul putea să se extindă la locuință și la alte anexe din aceeași gospodărie, însă nu a existat pericol pentru imobilele învecinate.
Mariana-Nicoleta P. a acuzat dureri în piept și a fost transportată la CPU Fălticeni, starea fiind pusă pe seama unui atac de panică.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum amplasat sau neprotejat corespunzător față de materiale combustibile.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.






































