Astăzi dimineață, în jurul orei 02.45, pompierii militari de la subunitățile Dolhasca și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dolhasca, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Gulia.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit, cu pericol de propagare a flăcărilor la construcțiile învecinate, dar și la fondul forestier aflat în apropiere.
Echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a suferit un atac de panică și arsuri ușoare pe o mână și la nivelul gâtului. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Casa de locuit, cu bunuri din interior, a ars pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. S-au degradat pereții portanți ai construcției.
Flăcările au izbucnit din bucătăria locuinței, iar cauza probabilă a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric (de la frigider) defect.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:15, iar pompierii au salvat o construcție anexă, locuința învecinată și fondul forestier din apropiere.






































