Inspectoratul Școlar Suceava a informat, azi, că în incinta Școlii Gimnaziale Mihail Sadoveanu Fălticeni s-a produs un incident de natură violentă, implicând doi elevi.
Inspectorul școlar teritorial de zonă din cadrul ISJ se va deplasa la școala respectivă, unde împreună cu conducerea școlii va demara o investigație internă amănunțită prin intermediul Comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a identifica pe toți cei implicați.
Conducerea școlii fălticenene a notificat Poliția, Inspectoratul Școlar și părinții elevilor implicați.
Măsurile dispuse în urma analizei situației și în conformitate cu regulamentul școlar vor fi comunicate la finalul investigației.





































