Miercuri, 23 octombrie 2024, în jurul orei 15.00, o tânără de 29 ani, din municipiul Fălticeni, care se deplasa cu autoturismul pe raza localității Pleșești, din comuna Vulturești, pe relația de mers Liteni către Hârtop, la intersecția cu DC 1 Hreațca (în zona școlii din localitate), a pierdut controlul asupra direcției de mers din cauza neatenției, a intrat în coliziune cu un cap de pod din partea dreaptă a drumului, având în vedere direcția de deplasare, după care s-a răsturnat pe partea carosabil.
În autoturism se mai aflau cei patru copii minori ai șoferiței, cu vârste cuprinse între șase luni și șapte ani.
La fața locului polițiștii nu au identificat dispozitive de fixare în scaun.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor patru minori, fără a rămâne internați în spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.