Luni, 27 aprilie 2026, în jurul orei orele 16.50, lucrătorii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 12 Preuteşti, au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că arde o butelie în interiorul locuinței lui Constantin T., din localitatea Leucușești.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat faptul că T. Constanța, concubina proprietarului locuinței, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a schimbat butelia de la aragazul locuinței și în momentul în care a vrut să verifice cu un chibrit aprins dacă a efectuat montajul corespunzător, butelia a luat foc. Femeia a ieșit în curte și a strigat la vecini să o ajute, iar aceștia au apelat la 112, solicitând intervenția pompierilor. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni s-a prezentat la fața locului și a lichidat incendiul, stabilind drept cauză ,,folosirea chibritului pentru verificarea buteliei”.
Din verificările efectuate nu au rezultat suspiciuni cu privire la cauzele producerii incendiului, a existat pericol de propagare a acestuia la casa de locuit și nu au rezultat victime omenești. Pagubele produse în urma incendiului sunt în sumă de 100 de lei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,distrugere din culpă”.
IOAN POPESCU





































