Luni, 06 mai, în a doua zi de sărbătoare pascală ortodoxă, am avut bucuria să reîntâlnesc oameni deosebiţi cu prilejul dat de inaugurarea Muzeului Etnografic de la Buneşti (proiect iniţiat de Primărie prin accesare de fonduri europene) şi în mod particular, puţinilor fălticeneni prezenţi, cu prilejul oferit de veşnicul îndrăgostit de Fălticeni dar şi de fotografie, dl. Marinel Dănilă, cel care a expus, parte din fotografiile dumnealui cu Fălticeniul de altă dată, în cadrul noului muzeu.
Într-un cadru elegant, dat de o clădire frumos recondiţionată, păstrând caracteristicile arhitecturale ale influenţelor timpului în care a fost construită, cele de secol al XIX-lea, am regăsit liniştea dincolo de zbuciumul cotidian şi frumuseţea care trece peste aparenţe.
Am să mă opresc cu gândul la doi oameni, altfel de oameni, unul dintre ei, fost coleg de liceu, Ioan Roşu, regăsit printre camerele minuţios gândite ale muzeului, alături de copilaşii în port tradiţional, cei mai mulţi dintre ei fii ai satului, iar celălalt, drag sufletului, un prieten şi apropiat al mediului cultural, domnul Marinel Dănilă, care-mi confirmă de fiecare dată când ne reuneşte sub auspiciile unei expoziţii personale, că lumina din ochi vine să încălzească după ce vremurile sau unii oameni au avut grijă să îngheţe.
Pentru că trăirile deosebite vin către noi atunci când deschidem poarta sufletului, am rememorat parte din emoţia anilor de liceu, iar întâlnirea cu preotul satului, Ioan Roşu, cel care slujeşte alături da tatăl său la biserica din Buneşti, a fost momentul în care mi-am dat seama că bucuria simplă şi calitatea de păstor de suflete, dar mai ales blândeţea care nu s-a pierdut în timp, poate aduna în jur fiinţele cele mai pure, copiii din parohie, pentru a-i introduce în frumoasa lume etnografică a muzeului dar şi a locului. Aşa cum mi-a mărturisit Ioan, lumea din sat a aflat chiar de la el despre particularităţile obiectelor expuse dar şi despre istoria lor, tocmai în biserică, după slujba din prima zi de Paşti. Fotografiile spontane o să vă facă să vedeţi de ce camerele muzeului au prins glas, culoare şi viaţă, iar acest lucru nu a venit doar de la obiectele care au păstrat în timp amprenta celor care nu mai sunt, ci şi de la mirarea şi bucuria nefiltrată a copiilor, descoperindu-le.
În altă ordine de idei, motivul vizitei mele a fost aşa cum spuneam mai sus, prietenul Marinel Dănilă şi fotografiile dumnealui, pe care eşti tentat să le fotografiezi la rândul tău, pentru că ele în sine spun povestea altor vremuri, a străzilor vechi, a arhitecturii de odinioară, a caselor surprinse alb-negru, care nu sunt doar o imagine “blocată” între rame, ci vin cu energia şi frumuseţea celor care au trait şi au participat la entitatea culturală a Fălticeniului. Aşa cum spunea domnul Dănilă la o altă expoziţie a dumnealui, “acel parfumul al oraşului de altă dată a dispărut şi a dispărut romantismul din noi”. De ce? Pentru simplul motiv că indolenţa şi lipsa de respect faţă de trecut şi de cultura care ar trebui să rămână mărturie timpului, sunt astăzi apanajul unor viziuni “molipsite” de peste trei sferturi de secol de ideologii care au fost “educate” să distrugă, să şteargă, să înlocuiască urme valoroase ale trecutului pentru a face loc “noului” timp istoric.
O întâlnire cu trecutul ca o lecţie de rememorare – prin obiectele expuse în muzeu dar şi prin fotografie, despre faptul că nu toţi, din fericire, îşi doresc să arunce ce e “vechi” la gunoiul istoriei, despre faptul că viziunea conservării fie printr-un muzeu, fie printr-o fotografie sau mai multe, reprezintă tocmai respectul pe care-l putem arăta celor cărora le datorăm existenţa culturală de astăzi.
În final, cu altă măsură, nu cea a raţiunii ci a sufletului, am mai îmbrăţişat o lecţie, de conştientizare a faptului că unii oameni pot să-ţi fie prieteni ai sufletului şi poţi să zâmbeşti larg la o plimbare pe uliţe croite de istorie ascultând poveşti din trecut, cu gândul că lumina vine de fiecare dată prin cei care gândesc într-un mod asemănător, respectă aceleaşi valori şi manifestă un constant ataşament exprimat social sau cultural, tocmai pentru ca timpul să nu aşeze praf gros sau moloz peste ceea ce avem obligaţia să conservăm şi ne defineşte de fapt ca iubitori de frumos.
CRISTINA BĂRĂSCU
