Pe data de 18 august, profesorul Valentin Martusevici a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Grădini, acolo unde joi, 21 august, va avea loc slujba de înmormântare.
Conducerea Colegiului Național „Nicu Gane” și foștii elevi sunt alături de familia dascălului Martusevici și au transmis mesaje de condoleanțe.
„Marcați de o profundă tristețe, profesorii de la CNNG amintesc comunității trecerea în neființă a profesorului de fizică Valentin Martusevici.
A fost un dascăl remarcabil, un om de o rară noblețe sufletească și un mentor de excepție. El a predat cu pasiune și rigoare știința care l-a fascinat mereu – fizica. A avut darul de a face legile naturii accesibile și captivante, trezind curiozitatea și dragostea pentru cunoaștere în rândul elevilor săi.
Răbdarea, umorul fin, exigența blândă și vocația autentică pentru educație l-au transformat într-o figură emblematică a comunității școlare sucevene. Cei care au avut norocul să-i fie elevi sau colegi își vor aminti mereu privirea caldă, cuvintele bine alese și pasiunea cu care își susținea lecțiile.
Profesorul Valentin Martusevici pleacă dintre noi în lumea stelelor. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!” – prof. dr. Codrin Bența, directorul Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni.
” Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite, cu aripi crescute înăuntru , care bat plutind, planând, într-un aer mai curat-care e gândul”.
Nichita Stănescu –
Laudă omului
„Exista oameni a căror simplă prezența e o laudă adusă vieții însăși.
Colegul, profesorul și dirigintele nostru Valentin Martusevici a fost un astfel de Om, un tăcut vestitor al unui adevăr mai înalt: ca fiecare suflet poartă în sine aripi nevazute, gata sa se deschidă atunci când întâlnește lumină potrivită.
Ca dascal al Colegiului Național „Nicu Gane” el nu s-a limitat sa predea lecții de fizică, ci a dăruit o parte din ființa sa, a înțeles ca adevărată educație este un act de trezie, de a descoperi deschiderea zborului interior.
Pentru colegii profesori a fost un exemplu de noblețe și echilibru, o conștiința senină, un partener de drum si de misiune, dar mai ales un Om în care vocația pedagogica s-a împletit cu delicatețea și înțelepciunea.
Astăzi, când drumul lui pământesc s-a încheiat, nu îl vedem plecând, ci inaltandu-se: aripile crescute înăuntru s-au desfăcut și l-au purtat către o altă lumină, către o alta înălțime.
Noi rămânem aici, cu durere și recunoștință, purtând în inimile noastre amintirea unui Om care a știut sa fie far, sa fie sprijin, sa fie Zbor!
Astfel, zborul său spre veșnicie nu stinge amintirea, ci o înalță – ca o Laudă a Omului care si-a împlinit menirea.” – Cristina Jaba, promoția 1985.
