Pe 25 iunie, la ora 12:52, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din Dolhești cu privire la faptul că a fost găsit un proiectil în comuna Baia.
Având în vedere cele sesizate, la faţa locului s-a deplasat patrula din cadrul SPR 7 Mălini, care au constatat următoarele: în timp ce bărbatul efectua lucrări de regularizare a pârâului Bogata, a găsit un proiectil exploziv.
S-a procedat la asigurarea pazei în zona unde se află proiectilul găsit până la sosirea echipei pirotehnice din cadrul ISU Suceava.
Proiectilul respectiv, o bombă de aruncător calibru 82 mm. provenit din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicat de ISU Suceava, în vederea distrugerii în condiții de siguranță.
SORIN NICA