Ard gândurile
Păsări de foc pe cer
Luminează spre apus mai bine ca răsăritul.
Ce sunete scot din străfundul nevoii de libertate,
Ce ochi scânteietori aprind peste umerii noștri…
Mi se pare prea cald sub frunte,
Cald cât să-mi aprindă inima precum aripile lor renăscute
Din cuvintele mele sau din ale tale,
Sau din contopirea lor sub cerul care arde.
Liniștea cuvintelor se oglindește în culoarea sângerie a cerului,
Singura sângerie care-mi place,
Singura care poate să cânte pentru
Ca tu să poți auzi
Note înalte, aprinse de gânduri
Note joase, atinse de mâini.
Nu se poate cuvânt fără gând care arde,
Nu se poate senin fără muzica profunzimilor care stinge, tăcut.
Cerul pictează fără grijă portativul înserării.
