Texturi și cadre
Despletită,
Crengi de cireș delicat ieșind dintr-un tablou japonez
În formă de închinăciune de prunc.
O pasăre miniaturală în zbor
Pe a cărei umbră calc până când zgomotul surd de streașină udă
Deschide fereastra către pământul reavăn, de primăvară.
Frontoanele gotice,
Mereu mă gândesc cum ascund o pieta pierdută de fiu,
Repetitiv, până s-a ridicat și a mers desculță pe marmura rece
Când nu se mai aștepta nimeni.
Nici măcar nu era săptămâna patimilor.
Obrajii una cu pieptul
Repetă bătaia de aripă,
Rămășițele textelor clare
Ale celor care nu simt și sunt fericiți,
Întuneric rătăcind lumină.
Albatroși uitați pe acoperișul celălalt,
Ciocurile lor mimând spartul valurilor.
Când o să le dai drumul, vor putea să zboare.
Când o să le dai drumul, vei putea să te desprinzi și tu.
Simplu,
Să uităm ce avem de uitat,
Cum repetă evreul când nu-l aude nimeni.
Sunet tăios, miros de rășină din care se fabrică gândurile,
Albul chipului pe care se potrivesc corect de la început
Ca un înscris pe o foaie de hârtie,
Cum cuprind pictorii cu brațele lor culoarea.
