Înseninări și contraste
Dificil și contrastant să descrii ființa umană,
O paralelă absurdă cu ușa deschisă de la frigider
Ca atunci când păstrezi ceva ce nu știi dacă-ți mai trebuie
Sau nu îl atingi pentru că îți trebuie prea mult.
Închizi.
Te reții în limite de dicționar cu imprevizibilă nepăsare uneori,
Nu vrei să deranjezi felul în care țin oamenii unii la alții.
Subtilități sub soare de martie,
Chipuri cu zâmbete ce liniștesc și tulbură în tandem.
Primăvara oamenii nu înfloresc,
Unora le cade coaja uscată de pe chipuri
Și rămân senini ca ochii bunicii când știi că nu mai e prea mult.
Altora, le cresc strălucitori țepii tineri – neiertați, rămași sub haine de umbră,
Doar așa îi pot atinge pe ceilalți.
Descriptivul umanului cu noduri și urme,
O frumusețe de granit în poticnirea piciorului de stâncă înfipt în nisipul ud.
Finețuri nepotrivite cu vremea – măști diafane ce se topesc în bătaia vânturilor,
Armuri de plastic stringent, rezistent la iubire într-o ordine aproape nefirească.
Când faci liniște, vezi cum luminează lucrurile simple
Ca palmele de copil peste obrazul tatălui
Și râsul de fecioară cu roșu cireșiu pierdut în umbra buzelor,
La fel de potrivite văzduhului
Ca o rugăciune spusă cu ochii minții.
